Putem spune despre luna martie că este una cele mai colorate, vesele și parfumate perioade ale anului care te invită le dăruiești celor din jurul tău cadouri, flori și zâmbete. Începând chiar din prima zi a lunii, care este marcată de mărțisoare, trecând prin 8 martie când doamnele și domnișoarele au casele pline de flori, iată care sunt cele mai potrivite daruri pe care le poți face în oricare zi a lunii în care natura revine la viață.

Top 5 cele mai inspirate cadouri
Dacă îți dorești să faci un dar care să fie în ton cu tematica lunii martie, care să fie deosebit și să impresioneze, am făcut o selecție a celor mai de efect cadouri din care poți alege și care vor avea, cu siguranță, efectul dorit.
- Brățările de argint care combină metalul cu alte materiale precum sfoara sau pielea sunt printre cele mai potrivite cadouri pentru luna martie. În plus, brățările din argint 925 sunt de o calitate superioară, nu se oxidează și nu înnegresc pielea cu care intră în contact.
- Pandantive cu simboluri ale primăverii sunt numai bune de dăruit în această perioadă și pot fi purtate și în restul anului. Simbolizând norocul și revenirea la viață a naturii, ghioceii, trifoiul, buburuzele, broscuțele sau potcoavele sunt printre cele mai drăgălașe.
- O ramă foto de argint este acel cadou deosebit, elegant și util în același timp, care cu siguranță își găsește locul ori în locuința, ori în biroul persoanei care o primește.
- În cazul în care nu știi sigur care sunt preferințele persoanei pe care dorești să o surprinzi cu un cadou, atunci cea mai inspirată decizie este un gift card la magazinul preferat. În așa fel, persoana care primește cardul cadou își poate cumpăra singură produsul dorit.
- Coșurile cadou sunt unele dintre cele mai frumoase cadouri atunci când vine vorba de complexitate și modul de aranjare. Întru-un astfel de cadou poți combina mai multe elemente specifice lunii martie. O agendă și un pix cu detalii de argint, o zambilă cu rădăcină într-un ghiveci micuț, mucenici moldovenești alături de o selecție fină de nuci și miere bio.
- Dacă alături de oricare dintre cadourile de mai sus adaugi o floare specifică primăverii, fie ea narcisă, lalea sau zambilă, cu siguranță cadoul pe care îl vei dărui va fi primit cu multă plăcere și admirație.

Cele mai frumoase seturi cadou
Luna martie este dedicată, aproape în întregime, doamnelor și domnișoarelor. De aceea, pentru persoanele speciale din viața ta sau care serbează o dată importantă în prima lună de primăvară, îndreaptă-ți privirea către următoarele seturi cadou.
- Pentru mamă și fiică, pentru două surori sau chiar pentru cele mai bune prietene poți oferi seturi de brățări de argint care să se completeze și care să creeze o legătură simbolică între cele două persoane.
- Un set de bijuterii format din colier, pandantiv și cercei este un cadou care va impresiona fără niciun dubiu.
- Dacă vrei să alegi un cadou plin de semnificație, alege un set format dintr-o carte cu subiect inspirațional și de dezvoltare personală, un semn de carte lucrat manual și o cană pictată de mână. Un astfel de cadou va merge la sufletul celei care îl primește.
Luna martie lasă loc imaginației să zburde atunci când vine vorba de cadourile pe care vrei să le dăruiești femeilor din viața ta. Fie că este vorba despre mama ta, sufletul tău pereche, doamna profesoară sau colegele de la birou, vei regăsi fără prea multe bătăi de cap darul ideal printre toate aceste variante de cadouri potrivite.









